Zambetul lui Al Bundy

Este foarte frumos ca cineva sa isi traiasca visul. Dar de ce pentru visul unui singur om, trebuie ca milioane de suporteri sa isi traiasca cosmarul? Echipa asta nu joaca nimic, Si asta nu se intampla de ieri sau de azi. E o situatie care a inceput demult si care pare ca nu se va termina curand. M-am saturat sa imi tocesc dintii, vorbind de lipsa de valoare a antrenorului Lacatus. De cate prestatii jalnice mai e nevoie ca sa vedem ca echipa asta are nevoie de un antrenor? De cate infrangeri mai este nevoie, ca sa ne dam seama de campania dezastroasa de transferuri? Echipa asta este slaba. Trebuie ingrasata. E nevoie de vitamine. Nu avem atacanti si ne punem sperantele intr-un jucator mediocru ca Dayro Moreno. Am ajuns sa ii multumim lui Robinson Zapata, pentru ca limiteaza proportile scorului. Ne-a fost aruncata sub nas o calificare in UCL . Praf in ochi. Gol din offside. Niste cretini care au orgasm cand Piturca este ridicat de DNA. Astia sunt romanii. Suntem mai cretini ca Lacatus. Suntem cei ce ne varsam nervii cand Ogararu vine si da jos de pe gard un banner. Cei ce am inghetat asteptand fluierul de inceput al meciului cu Villareal. Suntem cei ce l-am aplaudat cand a sarit la bataie la un oficial al lui Poli TM.

Ne-am saturat! Facem un apel la demnitatea domnului Lacatus. Il rugam sa plece inainte de a fi fluierat.

Romania. Un abuz.

O.P.C. – Bucurestiul sub Bomburi

Second hand High Life

Vreme frumoasa. Soare, pomi verzi si iarba uscata. Imagini care se deruleaza in minte pe FFwd. E nevoie de amandoi, dar ajunge unul singur. Spatele la zid si mana pe pusca. Un leu din jungla, ce musca din cusca. Pisici si caini. Cei mai buni prieteni. Soareci si sobolani. La tigaie. 250 de grade Celsius. Fata catre multimea care are gene de animale de prada. Bataie de joc. Picturi murale cu ajutorul culorilor imprumutate din curcubeu. 10 – 2 -10. Proba. Piratii care acosteaza se vad in departare. Agitatie. Nebunie. Anarhie. Acidul se va transforma in balsam, dar hartiile udate de ploaie vor trebui uscate. O sa adunam mucuri de tigara din motorina. Daca o zi are 24 ore, de ce nu este si noaptea luminata? Nu public. Natural. Excursii prin neant, avand ca scop o recunoastere a locurilor in care am mai fost. Candva, undeva in trecut, ne-am trait viitorul. Constienti sau nu de asta, nu l-am putut schimba, dar parca stim ce ne asteapta. Un film prost, facut de niste actori de geniu. Cu cat stim mai multe, cu atat suntem mai prosti. Cerc inchis. Cerc vicios. Nimic nou. Ca second hand-ul.

Cuvintele care vorbesc si faptele care conteaza

Cu totii am invatat la scoala semnele „<„, „>”, „=”. Este de la sine stiut ca fotbalistii nu citesc carti. Poate doar o dama. Hai doua. Daca nu curge, pica. Ei stiu doar semnele „+” si „-„. Pentru prime si lautari. Unii se sperie de camera de luat vederi precum un nebun care tocmai a fugit din spital. Reusesc performante notabile, cum ar fi : „nedepasirea IQ-ului unui manelist”. Cerc vicios. Indici de performanta care tind spre zero. Prea mult. Danseaza, canta si joaca… dupa ureche. Fara numar. Stateam ca prostul si ma gandeam pana unde poate ajunge frica noastra de rezultate notabile? De cati de 2-0 avem nevoie ca sa reusim sa scoatem un 2-1? De ce nu avem dreptul sa facem 5 sau 6 schimbari? Ne-ar ajuta. La razboi e nevoie de infanteristi. Nu trebuie sa lansam bombe catre teritoriul inamic. La ce bun? Noi mergem cu „Capra” si ne trezim ca baietii ne iau la „Lapte gros”.  Cuvintele vorbesc, faptele conteaza.

“Cred ca-i bateam pe nemti daca marcam mai multe goluri decat ei. Asa cred”

(Gabi Tamas dupa Germania – Romania 3-1)

Gust ranced

Bucataria franceza. Cocosii vii si gainile moarte. Fotbal pe paine uscata. Pete, nu pitici. Alergie la iarba. Uscata sau verde? Echipa scurta si jucausa. 20 minute. Prea mult sau prea putin?  Restul timpului? Echipa lunga si dezechilibrata. Sufocata si transpirata. Ca un atlet pe ultima suta de metri a unui maraton. Cat conteaza marimea? Tot mai multe de facut intr-un timp atat de scurt. 4 portari si 7 fundasi. Teorema ViP. De la stare de euforie la halucinatii. Camarad debusolat, ca dupa un croseu aplicat la ficat. De la campion la pion.  Imagini care se deruleaza slow. Praful se aseaza pe noi, ca jegul pe covor. Sa atacam? Nu avem cum. Prea multi lasi si prea multi gemeni. Ceata mult prea groasa. Ne aruncam in orb. Ca Lobont. Nu intotdeauna avem noroc. Ca Lobont. Arta abstracta.  Nu uitati ca aproape toate geniile au murit in saracie.  Ne dezvoltam intr-un mare desert. Ne-am lasat impresia ca am fost mai buni, dar ne-au lasat impresia ca au fost mai multi. O lupta inegala. Chiar daca am fi mituit arbitrul.

Voi stiti de ce Circul de Stat se zbate in saracie? Magarii s-au mutat la nationala, iar leii au murit de foame.

Fantomele din Giulesti

2 Octombrie 2008. Orele 17:00. Stadionul “Valentin Stanescu”. Rapidul se pregateste mai degraba de razboi decat de petrecere. Peseiro l-a recuperat pe Boya, dar camerunezul se integreaza perfect in filmul care va rula in Giulesti in urmatoarele 90 de minute. O drama cu accente de comedie tragica. Rapidul are 10 minute in care pare ca alearga dupa o calificare nesperata. Atat. Bozovici patrunde, centreaza, dar Claudio Mejolaro se grabeste si suteaza in fotografii din spatele panourilor publicitare.

Imediat, lupii deseneaza un contraatac demn de predat pe maidanele romanesti. Mingea ajunge la Grafite dupa o eroare a lui Marius Constantin. A cata oare? Pana cand? Grafite il fixeaza pe Elinton Andrade, iar simpaticul portar brazilian gusta din paharul cu venin al fotbalui. 0-1 dupa un prim sfert de ora. Academic pentru ei, boem pentru noi. Echipa resimte socul, dar tribuna continua sa cante. Au facut din nemultumire un cantec. Il striga catre inaltul cerului, caci se pare ca cei de pe teren nu aud. Sunt surzi. Si muti. Pentru ca nu se exprima. Se termina repriza. Rapidul este la 45 de minute de eliminarea din Cupa Uefa. Asta dupa ce ultimele rezultate, se pare ca au eliminat-o si din campionat.

De la cabine, apare Nicolae Grigore in locul lui Marius Constantin. J.P. Andrade trece in centrul defensivei. Aceeasi atitudine delasatoare in care doar Pitbull se mai lupta pentru onoarea giulestenilor. Are ceva din spiritul Rapidului. Are acel farmec aparte pe care tribuna nu il poate fluiera.. Este singurul actor care nu a murit. Aplauze va rog! Maftei are o tresarire de orgoliu si egaleaza. Wolsburg incetineste iar Rapidul incepe sa joace de prin minutul 75. Prea tarziu. S-a terminat.

Echipa are nevoie de credit. Chiar si cu buletinul. Peseiro are nevoie de un buletin. Cu credit. In tribuna, Taher isi face o cafea. Cu sare …

Defectiv de plural : CFR Cluj 1907

Fluier final. CFR Cluj – Chelsea Londra 0-0. Nu e un vis. Este o realitate cat un vis, sau un vis cat o realitate. Patru puncte dupa doua etape. Clujenii reprezinta paradoxul zilelor noastre in fotbal. O echipa care trece de la o stare la alta cu fiecare meci pe care il joaca. Sa treci de la o echipa lunga la una scurta si invers, este extrem de greu. Jucatorii Clujului nu au complexe in fata unor jucatori care par de pe alta planeta.

Discutam in timpul primei reprize si cineva imi spunea : “Vine Dumnezeu pe Pamant si tu ii dai la picioare?”. Eu ce sa ii mai raspund? Am dat intrebarea mai departe si am primit un raspuns : “0-0 sau 1-1 se termina. Asculta-ma. 0-0 sau 1-1 se termina.” Am inchis PC-ul si mi-am reluat locul in canapea. Imi pun un Ice Tea si spun ca pentru mine: “Daca totusi se termina 0-0?” Rece. Ceaiul.

Incepe repriza a doua. 45 minute pana la fericire. Suntem la 45 minute de un egal cat o victorie. Daca acum cativa ani spuneai cuiva acest lucru, primeai drept cadou un carnet rosu. Clujenii raman undeva de la mijloc in su facandu-ne sa ne intrebam “Oare cat ii va tine benzina?”. Visiniii se retrag si se precipita uneori. Tavalugul galben avanseaza metru cu metru. Ne gandim la ce a patit Manchester United, dar brusc ne amintim de declaratia lui Iuliu Muresan : “Chelsea bate pe toata lumea, dar inca nu a jucat cu CFR Cluj.” Ne spunem ca e nebun. Kone declarase si el : “Ca sa batem pe Chelsea trebuie sa fim nebuni. Si suntem.” E deja al doilea nebun. Haideti sa credem si noi in nebunia lor. E frumoasa.

Drogba se rupe si iese in aplauzele unui intreg stadion. Aplauze deloc ironice. E vorba de respect. Asta inseamna Champions League. E altceva. Alta lume. O lume in care o echipa debutanta, o echipa mica, a intrat tropaind. Fara trac, ca niste actori care isi joaca piesa preferata. Agresivitatea e cuvantul de ordine acolo. Ei au individualitati, dar ai nostri se dubleaza si uneori se tripleaza perfect. Lampard nu reuseste sa nimereasca poarta cu un sut care ne da emotii. Malouda bate excelent o lovitura libera, dar scapam si de data aceasta. Clujul isi aduce aminte ca marile echipe termina meciul in careul advers. Trica nimereste bara. Pereira are si el o sansa mare, dar Petr Cech arata de ce este un portar de clasa mondiala. S-a terminat.

CFR Cluj scrie istorie. Multumim tuturor celor care au facut posibile aceste seri memorabile. Multumim inca o data.

*Articol scris in data de 2 Octombrie.

Fuga dupa fericire

Steaua si-a lins ranile lasate de tancurile bavareze. O echipa dependenta de capitan, a primit aseara o injectie de curaj. Echipa s-a aparat sus si s-a dublat aproape perfect. Nu stim daca ar fi putut castiga. Sa ne uitam intai la Zapata. Steaua are portar. Un portar tanar, care aseara a facut 30 ani. Si se vede. L-am castigat pe Tiago Gomes, dar inca ne cautam aripile. Asta daca vrem candva sa zburam catre culmi mai inalte.

Asteptam de la Dayro si altceva inafara de 2-3 jonglerii. Oare poate mai mult? Asteptam sa fuga. Nu cat Banel sau Lovin, macar cat Petre Marin. N-are ce sa fie rau, are ce sa fie bine. Bogdan Stancu a aratat aseara de ce a fost preferat in detrimentul lui Arthuro si de ce avem inca nevoie de un atacant. Poate Pedriel. Dar Pedriel nu are bilet in aceasta cursa. Tiago a tinut de minge in ultimele minute cu o maturitate dezarmanta si echipa a terminat departe de careul propriu. Lacatus a aratat ca poate fi si inteligent, asta desi acum apar suporteri care se spun ca se putea mai mult. Se putea. Dar la fel de bine se putea si mai putin. Sa ne multumim cu ce e al nostru si sa speram ca va fi de ajuns.

Aseara s-a fugit dupa fericire. Din pacate pentru noi, fericirea se antreneaza cu Uslan Bolt. Pana data viitoare, cand speram ca unii dintre noi sa nu se mai incalte invers. Pentru ca asa nu se mai poate. Aseara am jucat iar in 10. Cu Bayern am jucat in 9. Cum sa-i batem in conditile astea? E ca si cum am continua sa alergam, intr-o cursa care deja s-a terminat. E trist.

*Articol scris in data de 1 Octombrie.

Rapid cel mare … a devenit cel mic

Rapidul tuseste ca un astmatic. Oamenii din tribuna si-au pierdut si ei rabdarea. Vitaminele aduse in vara, se pare ca erau aproape de termenul de valabilitate. Termen care acum pare depasit. Magia Giulestiului arunca o perdea de fum peste echipa. De dincolo de perdea, se zaresc batiste. Albe si multe. Unele pline de lacrimi, altele de muci. Rapidul  pierde puncte importante, care vor avea o mare  greutate in viitor.  Dincolo de asta, Rapidul ii poate pierde pe J.P. Andrade si Claudio Mejolaro „Pitbull”.

Daca pleaca Peseiro, cine garanteaza ca echipa ca intra pe un drum ascendent? Cine garanteaza ca jucatorii care au venit „pentru Peseiro”, nu vor pleca si ei? Sau ca Rapidul se va folosi de clauza de cumparare? .

Coincidenta sau nu, declinul echipei a inceput in clipa in care primul s-a accidentat. Jucatorul care inchidea traseele catre o aparare,  mai mereu experimentala. Atunci cand scutul din fata ta dispare, parca nici de atac nu iti mai arde.

Dar de ce aparare vorbim noi? Sapunaru nu mai este, Maftei nu mai stie pe unde este, Vella nu se pune, Fernandes este prea lent pentru ritmul in care fotbalul se traieste in Giulesti, Bozovici nu pare ca mai poate sa ne arate cat e de bun. Pardo? E rece ca roua. Coman? Da din coate ca Balboa.

Pitbull? Urmariti reactia tribunei si o sa va dati seama singuri. E omul care nu se cere titular. El se impune ca titular. Julio Cesar pare ca se stinge sub vuietul de nemultumiri ale tribunei. Spadacio si-a cam tocit spada. Prea multi titulari intr-o echipa de rezerve.

In Giulesti nu e loc de „dragoste cu sila”. Acolo dragostea e oarba, iar casnicia iti deschide ochii.