Doctorul

Magia Giulestiului

Posted in Ganduri by doctorul on august 25, 2008

Fathi Taher si George Copos au inteles ca rotile Rapidului se invarteau in gol. Au inteles ca jucatorii straini sunt calea de urmat in campionatul romanesc. De moment sau nu, ei reprezinta solutia. Ce va fi in viitor nici macar nu conteaza. Nu conteaza cati juniori vor fi capabili sa faca saltul la prima echipa. Nu acum.

Pentru a avea un viitor este absolut obligatoriu sa incerci sa iti construiesti un prezent. CFR Cluj a fost echipa care a aratat ca se pot obtine rezultate si cu jucatori straini. Ce a urmat, nu arata rau deloc.

Ce joaca Rapidul este de-a dreptul incantator. Jose Peseiro pare capabil sa atraga asupra lui toata presiunea, protejandu-si astfel jucatorii. Taher este si el un grafic cand vine vorba de bani si pare a avea ceea ce conducatorilor de la Steaua si de la Dinamo le lipseste cu desavarsire : RABDARE. Stiu ca Rapidul are probleme in defensiva. Probleme mari de tot. Au fundasi centrali extrem de imobili, ceea ce in Europa va conta. Au tendinta de a ataca in continuu si asta poate lasa spatii pentru adversari. Dar Rapidul stie sa fie si o echipa scurta, o echipa europeana asa cum a fost aseara pe Giulesti. O echipa care nu s-a pierdut la 0-1 si un antrenor care a stiut sa scoata din teren “mana moarta”, pe numele ei Spadacio. Un antrenor care inspira, expira si transpira fotbal. O galerie care aseara m-a facut sa strig din fata televizorului: “Rapid. Rapid. Haide hai Rapid Giulesti / Rapid. Rapid. Lupta daca ne iubesti”. De fiecare data cand adevarata galerie a Rapidului canta, mie mi se ridica parul pe mana.

Rapidul poate castiga sau poate pierde frumos, dar in prestatia jucatorilor se vede bucuria fotbalui. Magia Giulestiului!

Multumesc Rapid! Multumesc Jose! Sper ca cei de la Steaua sa invete ceva de la voi.

Un stelist,

Viorel Patriciu

Tagged with: , , , ,